cârpe, s.f. Bucată de pânză sau de stofă (veche), folosită de obicei în gospodărie (la ștergerea prafului, a vaselor etc.), ca materie primă în industria hârtiei etc. ♦ Scutec. ♦ Fig. Om fără personalitate, care face întotdeauna orice i se spune. – Din bg. kărpa, scr. krpa.
s. 1. buleandră, fleandură, otreapă, petică, zdreanță, (pop.) treanță, (înv. și reg.) rantie, (reg.) paceaură, rufă, șuleandră, târfă, (Mold., Bucov. și Transilv.) cârță, (Mold. și Bucov.) cotreanță, (Transilv.) ronghi, (înv., în Mold.) felegă. (Șterge praful cu o ~.) 2. v. scutec.
f. 1) Bucată de material textil folosită la șters praful, vasele etc.; petică. ~ de praf. 2) Obiect de îmbrăcăminte vechi. 3) depr. Om lipsit de caracter; om de nimic. [G.-D. cârpei] /<bulg. kărpa, sb. krpa
, cârpe s.f. 1. (deț.) scrum obținut prin arderea unei cârpe, păstrat într-o cutie de tablă, folosit ulterior la aprinderea țigărilor. 2. individ lipsit de personalitate / ușor de manipulat.
expr. (intl.) pânză.
s.f. – 1. Bucată de pînză sau stofă, veche, zdreanță. – 2. Cîrpă de bucătărie. – 3. Basma, batic. – Mr. cîrpă, megl. corpă. < Sl. krŭpa „cîrpă” (Miklosich, Slaw. Elem., 27; Lexicon 316; Cihac, II, 44; Conev 60); cf. bg. kŭrpŭ, sb. krpa, slov. kerpa. Cf. cîrpaci, cîrpi. – Der. cîrpiță, s.f. (cîrpă, zdreanță), din sb. krpica (Drăganu, Dacor., V, 339 și VII, 216. – [Art. 2035]