s.f. Faptul de a fi cărunt, cărunțeală, cărunție; p. ext. bătrânețe. – Cărunt + suf. -ețe.
s.f. Faptul de a fi cărunt, cărunțeală, cărunție; p. ext. bătrânețe. – Cărunt + suf. -ețe.
s. f., art. căruntéțea, g.-d. art. căruntéții
s. f., art. căruntéțea, g.-d. art. căruntéții
f. 1) Stare a celui cărunt. 2) Vârstă înaintată; bătrânețe; senectute. /cărunt + suf. ~ețe
f. 1) Stare a celui cărunt. 2) Vârstă înaintată; bătrânețe; senectute. /cărunt + suf. ~ețe
s.f., g.-d. art. cărunteții / cărunteței; pl. -
s.f., g.-d. art. cărunteții / cărunteței; pl. -