definiția carunti definiție dex

cărunți, adj. (Despre păr, barbă, mustață) Care a început să albească; alb, albit. ♦ (Despre oameni) Care are fire de păr alb. – Lat. canutus.

adj. încărunțit, sur, (pop.) înspicat, (reg.) sein, siv, (prin Olt. și Munt.) spicat, (fig.) nins. (Om cu părul ~.)

adj. v. bătrân, străvechi, vechi.

adj. m., pl. cărúnți; f. sg. cărúntă, pl. cărúnte

1) (despre păr) Care a început să albească; sur. 2) (despre oameni) Care are fire albe în păr; sur. ♢ Munți ~ți munți cu vârfurile înzăpezite. /<lat. canutus

adj. – Cu părul alb. – Mr. cănut. Lat. canūtus (Cipariu, Gram., 91; Pușcariu 301; Candrea-Dens., 274; REW 1622; DAR); cf. it. canuto, fr. chenu, prov., cat. canut, sp. canudo. Este cuvînt general cunoscut (ALR, 65). Der. cărunțiu, adj. (cărunt); căruntețe, s.f. (cărunțeală; bătrînețe; albeață); cărunțeală, căruntate, s.f. (rar, faptul de a fi cărunt); încărunți, vb. (a albi; a îmbătrîni). Din rom., ngr. ϰανούτον (Meyer, Neugr. St., II, 75).

cărunțesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A încărunți. [Var.: căruntá vb. I] – Din cărunt.

vb. v. încărunți.

vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cărunțésc, imperf. 3 sg. cărunțeá; conj. prez. 3 sg. și pl. cărunțeáscă