definiția casii definiție dex

casiuri, s.n. Șanț sau rigolă pietruită ori pavată, largă, care servește la scurgerea apei de ploaie pe o suprafață înclinată de teren (traversând o șosea). – Din fr. cassis.

s. n., art. casíul; pl. casíuri

n. Rigolă largă, pavată, pentru scurgerea apelor în șanțurile laterale. /<fr. cassis

s.n., pl. casii

s.n. Rigolă pavată, largă și evazată, care traversează un drum în punctele joase ale traseului. [Pron. -siu. / < fr. casis].

s. n. rigolă pavată, largă și evazată, care traversează un drum în punctele cele mai joase ale traseului. (< fr. cassis)

, (1) cașuri, s.n. (cași, s.m.) 1. Produs alimentar preparat din lapte închegat și stors de zer. 2. Substanță lipicioasă care se formează în colțurile ciocului la puii de păsări. ♢ Expr. (Ir.) E cu caș(ul) la gură sau Încă nu i-a picat cașul de la gură, se spune despre un tânăr nepriceput, lipsit de experiență (dar cu pretenții). – Lat. caseus.

s. n./s. m., (bucăți) pl. cáșuri/cași

n. 1) Produs alimentar obținut din lapte (de oaie) închegat și stors de zer. 2) Substanță gălbuie care se formează în colțurile ciocului la puii de păsări. ♢ A fi cu ~ la gură a fi tânăr și fără experiență. /<lat. caseus

s.n. – 1. Produs alimentar din lapte închegat. – 2. Secreție bucală la copii și la puii de pasăre. – 3. (Trans. de Sud) Bucată, fragment. – Mr., megl. caș, istr. cǫș. Lat. caseus (Pușcariu 303; Candrea-Dens., 275; REW 1738; DAR); cf. it. cacio (sard. casu), sp. quoeso, port. queijo. – Der. cășar, s.m. (tipar pentru brînză); cășerie, s.f. (parte a stînei unde se prepară cașul); cășos, adj. (care seamănă cu cașul). – Compară cîșlegi, s.f. pl. (carnaval), mr. cășleadze, cîșleagă, de la caș cu vb. a lega sau mai probabil de la un caseum ligare (Pușcariu 376; DAR; Candrea-Dens., 288), cf. lat. med. casleu „mensis November” în glosele de la Silos 67 și cîrneleagă. De la pl. cașuri provine tc. kașer „caș” (Meyer, Türk. St., I, 56). De la cășar, pe care Pușcariu 304 îl deriva direct din lat. casearius (ipoteză abandonată în DAR), ngr. ϰασσιάρα (Meyer, Neugr. St., II, 75).

s. (BOT.; Malva rotundifolia) (reg.) nalbă.

interj. V. hâș.

câși, -e, adj., adv.1. Adj. (Reg.) Care este lipsit de unul sau de mai multe degete; ciung. 2. Adj. și adv. (Fam.) (Care este) strâmb. – Din câși (pl. lui *câs < bg. kus „scurt”).

adj., s. v. ciung, ciunt.

adj. m., pl. câși; f. sg. câșă, pl. câșe

interj. (se folosește pentru a alunga păsările domestice). /Onomat.

adv. strâmb, deviat. II interj. folosită pentru intimidarea adversarului în timpul unui joc.

adj. – Ciung, infirm. Sl. kǫsŭ „fără coadă” (DAR), cf. bg. kăs „scurt”.