câștiguri, s.n. Ceea ce câștigă cineva. ♢ Expr. A fi în câștig = a avea un avantaj (față de cineva). – Din câștiga (derivat regresiv).
s. 1. v. avantaj. 2. beneficiu, profit, venit, (prin Transilv.) mirișug, (înv.) ghelir, product, spor, (reg. fig.) mană. (~ net într-o afacere.) 3. v. salariu. 4. afacere, avantaj, chilipir, folos, pricopseală, profit, (Transilv. și Maram.) haznă, (fam. și ir.) scofală. (Nu e nici un ~ să...)
n. Ceea ce câștigă cineva. ♢ A fi în ~ (asupra cuiva) a avea avantaj (față de cineva). A avea ~ de cauză a ieși biruitor într-un conflict, într-o confruntare de idei etc. /v. a câștiga
câștíg, vb. I. 1. Tranz. A obține bani sau alte bunuri materiale (prin muncă, prin speculații, prin exploatare, la jocuri de noroc etc.); p. ext. a dobândi, a obține experiență, cunoștințe etc. ♦ A recupera timpul (pierdut). 2. Tranz. A atrage de partea sa; a cuceri. Câștigase simpatia tuturor. 3. Tranz. A obține, a cuceri victoria (într-o competiție sportivă, într-un proces etc.). 4. Intranz. A deveni mai bogat în..., a-și spori conținutul, calitatea, greutatea. – Lat. castigare.
vb. 1. a beneficia, a folosi, a profita. (El nu ~ nimic din asta?) 2. v. căpăta. 3. v. repurta. 4. v. izbândi. 5. a cuceri, a dobândi. (A ~ titlul de campion.) 6. v. dobândi. 7. v. cuceri.
vb. v. aranja, căuta, curăța, deretica, dichisi, ferchezui, găti, împodobi, îngriji, scutura, spilcui, strânge, vedea.
vb., ind. prez. 1 sg. câștíg, 3 sg. și pl. câștígă
tranz. 1) (bani sau bunuri materiale) A dobândi prin muncă (sau prin alte mijloace). 2) fig. A obține prin muncă sau prin luptă susținută. ~ simpatia publicului. ~ bunăvoința colegilor. 3) (lupte, partide, procese etc.) A obține înregistrând victorie. 2. intranz. 1) A avea un câștig. 2) A-și spori valoarea (sau conținutul, greutatea etc.). /<lat. castigare
vb. – 1. (Trans.) A crește, a îngriji. – 2. (Refl., rar) A se îngrji, a se dichisi. – 3. A obține, a face rost. – 4. A cîștiga. – 5. A progresa, a îmbunătăți. – Mr. cîștigă, s.f. (grijă), cîștigare, vb. (a cîștiga). Lat. castigare, de la castus (Pușcariu 377; Candrea-Dens., 359; REW 1746; DAR); cf. it. castigare, prov., sp., port. castigar, fr. châtier; cu evoluție semantică diferită. Pentru evoluția rom., cf. Skok, Dacor., IX, 216 și v. sard. castigare „a conserva.” Der. cîștig, s.n. (grijă; beneficiu; profit, folos); cîștigă, s.f. (înv., grijă); cîștigos, adj. (folositor). Sb. kaštiga, s.f. (pedeapsă); kaštigovati, vb. (a pedepsi), nu par a explica prin rom., cum credea Candrea, Elemente, 407. Pentru var. mold. cîșlig, cf. Graur, BL, V, 58.