adj. – Ambițios, fără scrupule. Lat. catilinarius, de la Catilina (sec. XIX). Cuvînt folosit mai ales de Eminescu și care trebuie să-i fi provenit din lecturile germane. – Der. catilinară, s.f. (catilinară, diatribă); catilinarism, s.n. (ambiție nemăsurată).
catilinare, s.f. 1. (La pl.) Titlul celor patru discursuri ale lui Cicero împotriva lui Catilina. 2. Fig. Apostrofă vehementă la adresa cuiva. – Din fr. catilinaire.
s. f., g.-d. art. catilinárei; pl. catilináre
s.f. 1. (Liv.) Nume generic al celor patru discursuri celebre ale lui Cicero împotriva lui Catilina. 2. (Fig.) Apostrofă vehementă la adresa cuiva. [< fr. catilinaire, cf. Catilina – conspirator roman].