cătușe, s.f. 1. Fiecare dintre cele două inele metalice, legate între ele printr-un lanț, cu care se leagă uneori mâinile (și picioarele) arestaților. 2. Plantă erbacee meliferă, cu flori albastre-violacee și cu miros greu (Ballota nigra). [Pl. și: cătuși] – *Cată (< lat. catta „pisică”) + suf. -ușă.
s. 1. (la pl.) fiare (pl.), (pop.) obezi (pl.), verigi (pl.), zăvoare (pl.), (înv.) bente (pl.), piedici (pl.). (Ucigaș prins în ~.) 2. v. chingă. 3. v. tânjeluță. 4. v. japiță. 5. (BOT.; Ballota nigra) (reg.) cebare.
s. v. ancoră, chingă, cormană, pisică, răsturnătoare.
f. Fiecare dintre cele două inele de fier, unite între ele cu un lanț, cu ajutorul cărora se imobilizează mâinile sau picioarele celor arestați. [G.-D. cătușei] /<lat. catta
s.f. – 1. Lanțuri cu care se leagă mîinile și picioarele arestaților. – 2. Ancoră. – 3. Cursă, laț. – 4. Capăt unde se fixează jugul. – 5. Traversă care leagă căpriorii unui acoperiș. – 6. Plantă erbacee (Bellota nigra). – Mr. cătușe „pisică”. Lat. cattus „pisică” (Pușcariu 321; Candrea-Dens., 293; DAR). Rezultatul normal, *cat sau catá s-a pierdut, ca și der. cătușe „pisică”, (cu suf. -uș), menționat într-un glosar din sec. XVIII și în mai multe toponime (Dealul-Cătușii, termen din Bărbătești, Argeș; Cătușa, termen din Felești, Covurlui; Căteasca, Argeș). Der. cătușa (var. cătuși, incătușa), vb. (a pune în lanțuri); cătușar, s.m. (înv., temnicer); cătușnică, s.f. (plantă erbacee, Nepeta cataria); descătușa, vb. (a scoate cătușele). Din rom. (accepția 1) a trecut în rut. katuša „tortură” (Miklosich, Wander., 20), pol. katusz(a) „tortură”.