cauce, s.n. 1. Potcap purtat de călugări. 2. Acoperământ de cap, înalt și rotund, făcut din pâslă, pe care îl purtau în trecut boierii și, uneori, femeile. – Din tc. kavuk.
cauce, s.n. 1. Potcap purtat de călugări. 2. Acoperământ de cap, înalt și rotund, făcut din pâslă, pe care îl purtau în trecut boierii și, uneori, femeile. – Din tc. kavuk.
n. înv. Acoperământ pentru cap confecționat din pâslă, purtat de boieri. /<turc. kavuk
n. înv. Acoperământ pentru cap confecționat din pâslă, purtat de boieri. /<turc. kavuk
s.n. – Linguroi, căuș; vas de scos apă. Lat. caucus (Densusianu, Hlr., 200; Pușcariu 323; Candrea-Dens., 294; REW 1773; DAR); cf. ngr. ϰαύϰος, ϰαύϰη sau ϰαυϰίον, alb. kafkë. Din același cuvînt, cu schimbare de suf. (ca în țîmburuc › țîmburuș), s-a obținut forma căuș, s.n. (linguroi, vas de scos apa, butoi; vas de lemn sau de metal, cu toartă lungă de care se ține, și cu care se ia apă de băut din fîntîni; linguroi folosit de zidari pentru var; paletă), cuvînt mai curent decît cel anterior. Identitatea ambelor cuvinte nu pare să fi fost remarcată, iar dicționarele le tratează de obicei separat. Cihac, II, 46, derivă cuvîntul căuș de la pol. kousz „vas, pahar”, rut. ka(v)uš (cf. Berneker 1594 și Scriban); însă cuvîntul sl., după Miklosich Wander., 21 provine din rom. De asemenea trebuie explicat prin rom. și rus. kooš, semnalat ca etimon posibil de Sanzewitsch 199, Philippide, Principii, 64, (urmat de Pușcariu, Dacor., III, 666 și DAR) pleacă de la lat. cavus, cu suf. -uș; în vreme ce Giuglea, Dacor., III, 619, indică gr. ϰάβος „măsură de capacitate pentru produse solide”. Pentru accepția de „paletă”, cf. lat. caucellus › fr. choisel, choiseau.
s.n. – Sapă. Sl. (sb., cr., slov.) kuka, cf. mag. kuka (Cihac, II, 46), probabil contaminat cu cauc „linguroi”.
s.n. – 1. Bonetă veche de fetru, cu fundul rotund. – 2. Potcap caracteristic al preoților ortodocși. Tc. ka(v)uk (Roesler 595; Șeineanu, II, 96; Lokotsch 1137; Meyer 183), cf. alb., sb. kauk, ngr. ϰαβούϰι. – Der. caucgiu, s.m. (fabricant și vînzător de cauce).
s.n. – Linguroi, căuș; vas de scos apă. Lat. caucus (Densusianu, Hlr., 200; Pușcariu 323; Candrea-Dens., 294; REW 1773; DAR); cf. ngr. ϰαύϰος, ϰαύϰη sau ϰαυϰίον, alb. kafkë. Din același cuvînt, cu schimbare de suf. (ca în țîmburuc › țîmburuș), s-a obținut forma căuș, s.n. (linguroi, vas de scos apa, butoi; vas de lemn sau de metal, cu toartă lungă de care se ține, și cu care se ia apă de băut din fîntîni; linguroi folosit de zidari pentru var; paletă), cuvînt mai curent decît cel anterior. Identitatea ambelor cuvinte nu pare să fi fost remarcată, iar dicționarele le tratează de obicei separat. Cihac, II, 46, derivă cuvîntul căuș de la pol. kousz „vas, pahar”, rut. ka(v)uš (cf. Berneker 1594 și Scriban); însă cuvîntul sl., după Miklosich Wander., 21 provine din rom. De asemenea trebuie explicat prin rom. și rus. kooš, semnalat ca etimon posibil de Sanzewitsch 199, Philippide, Principii, 64, (urmat de Pușcariu, Dacor., III, 666 și DAR) pleacă de la lat. cavus, cu suf. -uș; în vreme ce Giuglea, Dacor., III, 619, indică gr. ϰάβος „măsură de capacitate pentru produse solide”. Pentru accepția de „paletă”, cf. lat. caucellus › fr. choisel, choiseau.
s.n. – 1. Bonetă veche de fetru, cu fundul rotund. – 2. Potcap caracteristic al preoților ortodocși. Tc. ka(v)uk (Roesler 595; Șeineanu, II, 96; Lokotsch 1137; Meyer 183), cf. alb., sb. kauk, ngr. ϰαβούϰι. – Der. caucgiu, s.m. (fabricant și vînzător de cauce).
s.n. – Sapă. Sl. (sb., cr., slov.) kuka, cf. mag. kuka (Cihac, II, 46), probabil contaminat cu cauc „linguroi”.