(1) s.m., (2, 3, 4) ceaiuri, s.n. 1. S.m. Arbust exotic cultivat pentru frunzele lui care, uscate, sunt folosite pentru prepararea unei băuturi cu efect excitant (Thea sinensis); p. rest. frunzele (uscate ale) acestui arbust. 2. S.n. (De obicei urmat de determinări care arată felul) Băutură obținută prin macerația, infuzia sau decocția frunzelor de ceai (1) sau a unor plante medicinale. 3. S.m. Timpul, masa (de dimineață) la care se bea ceaiul (2). 4. S.n. Reuniune între prieteni, în cursul după-amiezii, la care se servește ceai (2) sau diferite gustări și se dansează. – Din rus. čai.
n. 1) Arbust cu frunze persistente, cultivat pentru frunzele lui, care sunt folosite la prepararea unei băuturi tonice. 2) Produs alimentar obținut din frunzele uscate și special prelucrate ale acestui arbust. ~ verde. ~ presat. 3) Băutură aromată excitantă și tonică preparată prin macerarea sau decocția acestui produs alimentar (sau a unor plante medicinale). ~ tare. ~ slab. 4) Masa când se servește această băutură; micul dejun. 5) Întrunire colegială, la care se servește această băutură. ♢ ~ dansant serată organizată, la care se servește și ceai. [Monosilabic] /<rus. țaj
s.n. – 1. Arbust cultivat pentru frunzele lui din care se prepară o băutură cu efect excitant (Thea sinensis). – 2. Infuzie de ceai, sau de alte plante. – 3. Reuniune la care se oferă o ceașcă de ceai. – Mr. ciae. Tc. çay (Roesler 607; Șeineanu, II, 120); Miklosich, Slaw. El., 52; Ronzevalle 75). Este cuvînt chinezesc (čă) care a trecut și în rus. čai (DAR crede că rom. provine din rus.), cf. ngr. τσάι, bg., sl., cr., ceh. čaj. Der. ceaină, s.f. (rar, Mold., salon de ceai), din rus. čajnyi; ceainărie, s.f. (salon de ceai); ceainic, s.n., derivat din rus. čajnik.