ceairuri, s.n. (Înv. și reg.) Loc de pășune (împrejmuit); p. ext. Câmpie nelucrată în apropierea unei ape. [Var.: ciér s.n.] – Din tc. çair.
n. 1) Teren, de regulă împrejmuit, din apropierea unei ape, folosit pentru pășunat. 2) Teren necultivat din apropierea unei ape. /<turc. çair
s.n. – Loc împrejmuit. – Var. ceir. Mr. čăir. Tc. çayir (Meyer 442; Lokotsch 383; Ronzevalle 75), cf. alb. tšair.