ceapcîn (-nă),
adj. –
1. (Înv.) (
Cal) care
aleargă, de
curse. –
2. Rău,
ticălos. – Mr.
ciapcîn. Tc.
çapkin (Cihac, II, 559; Șeineanu, II, 123; Lokotsch 394; Ronzevalle 72); cf. bg.
čapkănin. – Der.
ceapcînlîc, s.f. (
șiretenie,
răutate), din tc.
çapkinlik.