ceatlaie, s.n. (Reg.) Bucată de lemn cu care se răsucește funia sau lanțul trecut peste o sarcină (de fân, de lemne etc.) spre a o strânge. ♦ Prăjină adăugată la inima căruței spre a înhăma încă un cal. ♦ Băț gros; bâtă, ciomag. [Var.: cetlắu s.n.] – Din magh. csatló.
s. v. apărătoare, bâtă, ciomag, coardă, măciucă.
n. pop. 1) Băț gros; ciomag; bâtă. 2) Lovitură dată cu un astfel de băț. 3) Bucată de lemn cu care se strânge prin răsucire legătoarea unei sarcini (de lemne, de paie etc.). 4) Bară de lemn, prinsă de inima căruței, la care se înhamă încă un cal. [Sil. cea-tlău] /<ung. csatló
ceatláie, s.n. (reg.) 1. (înv.) instrument de tortură circular, care se punea pe cap. 2. bucată de lemn, băț cu care se răsucește funia sau lanțul trecut peste o sarcină de fân sau lemne. 3. prăjină adăugată la inima căruței, spre a înhăma încă un cal. 4. bucată de lemn sau cârpă cu care se înnădește ceva; înnăditură. 5. apărătoarea saniei; gănjul cu care se leagă de sanie proțapul sau tânjala. 6. șervet pus în jurul capului contra durerilor de cap. 7. lemn care prinde loitrele coșului în partea dinainte, sus, pe care se poate ședea. 8. băț gros, bâtă, ciomag. 9. lemn gros, stâlp.
s.n. – 1. Băț cu care se fixează legăturile. – 2. Cric de mașină. – 3. Prăjină legată la greabănul cailor, pentru a permite atelajului a trei cai. – 4. Cerc, instrument de tortură. – 5. Bîtă, ciomag. – Var. cetlău. Mag. csatló (Cihac, II, 480; Mîndrescu, Elementele ungurești, 148; Gáldi, Dict., 87); cf. sb. čatlov. – Der. cetlui, vb. (a fixa cu un ceatlău; a omorî prin gîtuire; a tortura; a bate, a ciomăgi), din mag. csatolni.