celuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) înșela, a (se) amăgi. ♦ Tranz. A ademeni, a momi. – Din magh. csalni.
vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. celuiésc, imperf. 3 sg. celuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. celuiáscă
vb. – (Trans. și Mold.) A înșela, a momi. – Var. încelui. Mag. csalni (Cihac, II, 488; Berneker 135); cf. sb. čalovati, rut. čaljovaty. – Der. (în)celuitor, adj. (înșelător); (în)celuială, s.f. (înșelăciune, fraudă); celuitură, s.f. (înșelăciune); cel(u)șag, celșug, s.n. (înșelăciune). Aceleiași rădăcini îi aparțin ciolă, s.f. (Trans. de Nord, înșelăciune, capcană), din mag. csal; ciolar, adj. (șarlatan, trișor); cealău, s.m. (Trans., șarlatan, trișor), din mag. csaló.