cepuiri, s.f. Cepuit. – Din cep.
s. f. (sil. -pu-i-), g.-d. art. cepuírii; pl. cepuíri
(a pune cepuri, a curăța arbori) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cepuiésc, imperf. 3 sg. cepuiá; conj. prez. 3 să cepuiáscă