certuri, s.f. 1. Schimb de cuvinte aspre între două sau mai multe persoane; sfadă, gâlceavă. 2. (Rar) Neînțelegere, dușmănie, ură. – Din certa (derivat regresiv).
s. 1. v. neînțelegere. 2. discuție, vorbă, zarvă, (pop.) gâlceavă, sfadă. (Multă ~ s-a făcut între ei pentru mine.) 3. admonestare, admonestație, certare, dojană, dojenire, imputare, morală, mustrare, observație, reproș (pop. și fam.) beșteleală, muștruluială, ocară, (înv. și reg.) înfruntare, probozeală, (reg.) probază, probozenie, (prin Mold.) bănat, (Mold.) șmotru, (înv.) dăscălie, împutăciune, învățătură, preobrăzitură, probozire, râpște, remonstrare, zabrac, (fam. fig.) săpuneală, scuturătură. (~ pe care a primit-o l-a potolit.)
s. v. animozitate, discordie, dușmănie, învrăjbire, ostilitate, pedeapsă, pornire, sancțiune, ură, vrajbă, vrăjmășie, zâzanie.
f. 1) Schimb de vorbe răstite (adesea ofensatoare) între două sau mai multe persoane; sfadă; gâlceavă. ♢ Bun de ~ căruia îi place să se certe; certăreț. 2) Situație care reflectă o dezbinare de interese. [G.-D. certei; Sil. cear-tă] /v. a (se) certa
adj., adv. 1. adj. v. adevărat. 2. adj. v. categoric. 3. adj. v. sigur. 4. adj. sigur, (livr.) infailibil. (Un procedeu ~.) 5. adj. ferm, fixat, hotărât. (Dată ~.) 6. adj. v. inevitabil. 7. adv. v. desigur. 8. adv. v. adevărat.
Care este lipsit de îndoială; fără îndoială; neîndoielnic; sigur. Succes ~. /<lat. certus
adj. – Sigur, neîndoios. Lat. certus (sec. XIX). – Der. (din fr.) certifica, vb.; certificat, s.n.; certificator, adj.; certitudine, s.f.; incertitudine, s.f.
Element prim de compunere savantă cu semnificația „sigur”, „neîndoielnic”. [< lat. certus].
adj. Sigur, neîndoielnic, neîndoios. [< lat. certus, cf. it. certo].
adj. sigur, neîndoielnic, neîndoios. (< it. certo, lat. certus)