cetățui, s.f. Diminutiv al lui cetate; fortăreață; întăritură naturală. [Pr.: -țu-ie] – Cetate + suf. -uie.
s. (IST., MIL.) citadelă. (O ~ pe vârful dealului.)
s. f., art. cetățúia, g.-d. art. cetățúii; pl. cetățúi