cheltuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A da o sumă de bani pentru a cumpăra sau a plăti ceva, pentru a ajuta pe cineva etc.; (peior.) a risipi, a irosi banii pe ceva, cu cineva etc. 2. A consuma, a folosi energie, timp etc. – Din magh. költeni.
vb. 1. a arunca, a azvârli, a irosi, a împrăștia, a prăpădi, a risipi, a zvârli, (livr.) a prodiga, (înv. și reg.) a prăda, (reg.) a mătrăși, a părădui, (Transilv.) a spesa, (înv.) a rășchira, (grecism înv.) a afierosi, (fig.) a înghiți, a mânca, a păpa, a toca. (Și-a ~ averea; își ~ banii pe toate fleacurile.) 2. v. consuma.
vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cheltuiésc, imperf. 3 sg. cheltuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. cheltuiáscă
tranz. 1) (bani) A folosi în calitate de contravaloare (pentru mărfuri, servicii prestate etc.). 2) (bani, avere) A folosi în mod nechibzuit; a risipi; a irosi. 3) (bunuri materiale) A întrebuința pentru a-și satisface cerințele proprii sau pentru a obține alte produse; a consuma. /<ung. költeni
intranz. pop. A-și risipi forțele intelectuale sau fizice. /<ung. költeni
vb. – 1. A da o sumă de bani pentru a cumpăra sau plăti ceva. – 2. A irosi, a prăpădi, a risipi. – 3. (Trans.) A vinde. – 4. (Refl., înv.) A face cheltuieli. – 5. (Refl.) A se strădui. Mag. költeni „a cheltui” (Cihac, II, 488). – Der. cheltuială, s.f. (faptul de a cheltui; bani cheltuiți; risipă; înv., provizii, merinde); cheltuielnic (var. cheltuios), adj. (înv., risipitor); cheltuitor, adj. (risipitor). Din rom. provine rut. keltuwati „a cheltui” (Miklosich, Wander., 16, cf. Berneker 500).
vb., ind. prez. 1 sg. cheltuíesc / chéltui, imperf. 3 sg. cheltuiá; conj. prez. 3 să cheltuiáscă / să chéltuie