(2) cherestele, s.f. 1. (Cu sens colectiv) Material lemnos, cu cel puțin două fețe plane și paralele, rezultat din tăierea buștenilor la gater și întrebuințat de obicei în construcție. 2. Fig. (Fam.) Construcție fizică solidă a unei persoane, structură osoasă. ♢ Expr. N-are cherestea sau îi lipsește cheresteaua, se spune despre o persoană nesimțită, nepunctuală. – Din tc. kereste.
s. lemnărie. (~ua unei construcții.)
s. f., art. cheresteáua, g.-d. art. cherestélei; pl. cherestéle
f. 1) Material lemnos semiprelucrat folosit în construcții. 2) Partea lemnoasă care constituie scheletul unei construcții; lemnărie. 3) fig. rar Structura sistemului osos al unei persoane. [G.-D. cherestelei] /<turc. keresté
s.f. – 1. Lemn de construcție. – 2. Material lemnos, lemnărie. – 3. Armătură, schelet. – 4. Fel, gen, tip, categorie personală. – Mr. chiriste, megl. chiriste, cheresteu. Tc. kereste (Roesler 595; Șeineanu, II, 106; Lokotsch 1162; Ronzevalle 146); cf. ngr. ϰερεστές, bg. kereste. – Der. chiristigiu (var. cherestegiu), s.m. (negustor de cherestea), din tc. keresteci, cf. bg. kerestedžija; chiristigerie (var. cherestegerie), s.f. (depozit de cherestea).
(pe cineva) la cherestea expr. a bate (pe cineva).
expr. coșciug.