s.f. Examinarea atentă a împrejurărilor, judecată cumpănită; însușire care caracterizează pe omul chibzuit. – Chibzui + suf. -ință.
s. v. chibzuială.
≠ nechibzuință
s. f., g.-d. art. chibzuínței
f. 1) Analiză atentă a situației. 2) Judecată cumpănită. /a chibzui + suf. ~ință