definiția chici definiție dex

chíciuri, s.n. (reg.) 1. coapsă, șold. 2. pădure din care se taie nuiele. 3. grind cu vegetație de sălcii și arini; vârf de ostrov; prag.

s.n. – Tufiș, desiș, hățiș. Sl. kiće „crengi” (DAR). Cuvînt rar, de la care pare a deriva chichiriș, s.n. (Banat, pădure, hățiș) pe care DAR preferă să-l pună în legătură cu mag. tekerős „noduros”.

(bot.) s. f.

chici, s.f. (Pop. și fam.) Părul de pe cap; spec. păr lăsat să crească lung pe ceafă sau pe spate; plete. ♢ Expr. A face (cuiva) chica topor (sau măciucă) sau a face (cuiva) morișcă în chică = a trage (pe cineva) de păr; p. ext. a bate zdravăn. ♢ Compus: chica-voinicului = plantă erbacee ornamentală, cu frunze despicate în lobi și cu flori albastre (Nigella damascena). - Din sl. kyka.

s. 1. v. plete. 2. (BOT.) chica-voinicului (Nigella damascena) = (reg.) borză, morăriță, nigeluță, păianjen, barba-boierului, vergură-învălită.

s. f., g.-d. art. chícii; pl. chici

f. pop. (mai ales la bărbați) Părul de pe cap, lung, lăsat pe umeri sau pe spate; plete. ♢ A face cuiva chica topor a trage de păr; a bate zdravăn pe cineva. [G.-D. chicii] /<sl. kyka

s.f. – 1. Plete, lațe. – 2. (Înv.) Perucă. – 3. Creastă de cocoș. – 4. Stigmat al porumbului. Sl. kyka, cf. bg., sb., cr. kika (Miklosich, Slaw. Elem., 27; Cihac, II, 49; Berneker 659; DAR); cf. chișiță. – Der. chicos, adj. (pletos); chicui, vb. (a ciufuli; a se lua de păr).