s.f. v. chehaia.
chihăiesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A plictisi pe cineva insistând cu vorba pe lângă el. 2. Intranz. A tuși sec. – Formație onomatopeică.
vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. chihăiésc, imperf. 3 sg. chihăiá; conj. prez. 3 sg. și pl. chihăiáscă
vb. – 1. A tuși. – 2. A importuna, a deranja. Creație expresivă, cf. chicoti; se întîlnește cu alte creații spontane de același tip, cum sînt: chifui, vb. (a bombăni); chifti, vb. (a rîde); hihăi, vb. (a hohoti) etc. Sensul 2 pare a fi suferit influența lui cehăi. – Der. chihăitură, s.f. (atac de tuse).