s.n. (Fiziol.) Lichid lăptos care constituie conținutul vaselor limfatice intestinale. – Din fr. chyle, lat. chylus.
n. anat. Lichid albicios vâscos, rezultat din digestia intestinală și resorbit pe cale limfatică în circulația generală. ~ intestinal. /<lat. chylus, fr. chyle
s.n. – La alambic, tub refrigerant. Germ. Kühl(schlange). Aceeași parte a alambicului se mai numește chilștoc, s.n., din germ. Kühlstock (DAR); de unde s-a obținut var., cf. chiostec, chiștoc, s.n. (muc de țigară).
s.n. Lichid rezultat din partea nutritivă a alimentelor, care este absorbit de mucoasa intestinală pentru a fi raspândit apoi în tot corpul spre a-l hrăni. [Pl. -luri. / < fr. chyle, cf. gr. chylos – suc].
s. n. lichid din digestia alimentelor, absorbit de mucoasa intestinală pentru a fi transportat, pe cale limfatică, în tot corpul. (< fr. chyle, lat. chylus, gr. khylos, suc)
elem. „chil, umoare”. (< fr. chyl/o/-, chyli-, -chylie, cf. lat. chylus, gr. khylos)
chile, s.f. Veche măsură de capacitate pentru cereale, egală cu circa 680 de litri în Țara Românească și cu circa 430 de litri în Moldova. – Din tc. kile.
chile, s.f. Element principal de rezistență al osaturii unei nave, așezat pe axa longitudinală a fundului navei. – Din fr. quille.
s.f. v. chil2.
f. înv. Unitate de măsură pentru capacitate egală cu 430 de litri în Moldova și cu 680 de litri în Țara Românească. /<turc. kilé
f. Element principal din osatura unei nave, dispus pe fundul acesteia în plan longitudinal. /<fr. quille
chíle, s.f. (înv.) 1. veche măsură de capacitate pentru cereale, egală cu circa 680 de litri în Țara Românească și cu circa 430 de litri în Moldova. 2. impozit care se plătea cu un anumit număr de chile de cereale. 3. hernie, surpătură, vătămătură. 4. om de nimic, amărât, prăpădit, sărman.
s.f. – 1. Hernie. – 2. Infirmitate. Sl. kyla (Cihac, II, 49; Berneker 677); cf. bg. kila, sb. kila, rus. kilá. – Der. chilav, adj. (infirm, sfrijit, pipernicit), bg., sb. kilav „care are hernie”; chivăli (var. schivăli, deschilăvi), vb. (a vătăma, a răni); chilăvie (var. schilăvie, schilăvenie), s.f. (durere, beteșug). Pentru der. cf. și Miklosich, Slaw. Elem., 27 și Conev 91.
s.f. – Măsură de capacitate pentru cereale, de origine turcească, folosită pînă la jumătatea sec. XIX, de importanță variabilă după regiuni (chilă de Stambul = 22 banițe sau 440 ocale; chilă de Salonic = 3,75 ori cea dinainte; chilă de Brăila = 8 banițe sau 3,963 hl; chilă de Galați sau de Moldova = 2 mierțe sau 20 banițe, adică 4,16 hl; chilă de Basarabia = 4,57 hl). Tc. kile, din ngr. ϰοĩλον (Roesler 596; Șeineanu, II, 110; Meyer 224; Lokotsch 1174a); cf. alb. kilë. – Der. (înv.) chiligiu, s.m. (hamal).
s.f. Piesă din axa longitudinală a unei nave, care, împreună cu carlinga centrală, constituie baza scheletului navei. [< fr. quille, cf. ol. kiel].
s. f. element principal longitudinal al osaturii unei nave, în partea inferioară, baza scheletului acesteia. (< fr. quille)
expr. de unde naiba?