chilii, s.f. Odăiță din cuprinsul unei mănăstiri, în care locuiește un călugăr sau o călugăriță; p. ext. (fam.) cameră mică de locuit; cămăruță. – Din sl. kelija.
f. 1) Cameră mică de locuit într-o mănăstire. 2) fig. Odaie de dimensiuni mici. [Art. chilia; G.-D. chiliei; Sil. -li-e] /<sl. kelija
s.f. – Cămăruță. – Mr. chilie. Ngr. ϰελλίον (Murnu 13; Meyer 221; Vasmer, Gr., 50), în parte prin intermediul sl. (v. rus., bg.) kelija, cf. sb. ćelija, alb. kjeli.