s.f. Știință care studiază compoziția, structura și proprietățile substanțelor, transformărilor lor prin regruparea atomilor componenți, precum și combinațiile noi ale substanțelor rezultate în urma acestor transformări. – Din fr. chimie, lat. chimia.
s. chimie anorganică = chimie minerală; chimie biologică v. biochimie; chimie minerală v. chimie anorganică.
f. Știință care se ocupă cu studiul compoziției, structurii și al proprietăților substanțelor, precum și al transformărilor lor. ~ anorganică. ~ organică. [Art. chimia; G.-D. chimiei; Sil. chi-mi-e] /<fr. chimie, lat. chimia
s.f. – Știința care studiază compoziția și proprietățile substanțelor. Gr. ϰημεία (sec. XVIII), înainte cu pronunțarea din ngr., astăzi cu fonetismul restabilit după pronunțarea erasmică. – Der. chimic, adj.; chimicesc (var. himic), s.m. (înv., chimic).
s.f. Știință care studiază structura internă și proprietățile corpurilor, transformările și combinațiile lor. ♢ Chimie nucleară = parte a chimiei care studiază nucleul atomului. [Gen. -iei. / cf. fr. chimie].
s. f. știință care studiază structura internă și proprietățile corpurilor, transformările și combinațiile lor. o ~ nucleară = parte a chimiei care studiază nucleul atomului. (< fr. chimie, lat. chimia)
s. pr. denumire generică dată vinurilor de calitate inferioară, contrafăcute și chimizate.