chinezi, -e, s.m. și f., adj. 1. S.m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Chinei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Chinei sau chinezilor2 (1), privitor la China sau la chinezi2; chinezesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de chinezi2 (1). [Pl. m. și chineji – China (n. pr.) + suf. -ez.
chinezi, -e, s.m. și f., adj. 1. S.m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Chinei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Chinei sau chinezilor2 (1), privitor la China sau la chinezi2; chinezesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de chinezi2 (1). [Pl. m. și chineji – China (n. pr.) + suf. -ez.
s., adj. 1. s. (înv.) chitai. (Un ~ din Beijing.) 2. chinezesc. (Cultura, civilizația ~.)
s., adj. 1. s. (înv.) chitai. (Un ~ din Beijing.) 2. chinezesc. (Cultura, civilizația ~.)
m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Chinei sau este originară din China. /China n. pr. + suf. ~ez
s.m. – 1. (Înv.) Domn, șef al unei comunități de oameni liberi. Existența sa este atestată cu începere din sec. XIII, în Trans. și Munt. Erau căpetenii de grupări populare ce cuprindeau un județ sau o vale, cu funcții pe viață, administrative și judecătorești. În Munt., pare a fi termen oficial, care îl traduce pe cel popular județ. – 2. (Banat) Primar, judecător comunal. – Var. cneaz, cnez. Sl. kŭnedzŭ din got. *kunnigs, germ. König (DAR). A intrat în rom. prin intermediul sb. knez sau al mag. kenéz (DAR presupune că pătrunderea sa a avut loc de la nord la sud), cf. rus. rut. knjazĭ „principe.” V. și Miklosich, Slaw. Elem., 27; Cihac, II, 64. Var. cneaz, folosită în trecut ca termen oficial în documentele slave, a început să se folosească începînd de la sfîrșitul sec. XVII, cu sensul propriu din rus. – Der. chineji, vb. (Banat, a face uneori pe primarul); chinezat, s.n. (principat); cnezat, s.n. (principat); cnezie, s.f. (înv., principat).
I. adj., s. m. f. (locuitor, popor) din China. II. adj. care aparține Chinei sau chinezilor. ♦ arta ~ă = artă dezvoltată în China, prezentând o arhitectură specifică (pagode, temple) cu o bogată decorație pictată, o sculptură în bronz, jad, fildeș, legată de cult, pictură pe mătase (suluri), sau pe zidurile templelor etc. ♢ (s. f.) limbă din familia de limbi sino-tibetane vorbită de chinezi. (< China + -ez)
I. adj., s. m. f. (locuitor, popor) din China. II. adj. care aparține Chinei sau chinezilor. ♦ arta ~ă = artă dezvoltată în China, prezentând o arhitectură specifică (pagode, temple) cu o bogată decorație pictată, o sculptură în bronz, jad, fildeș, legată de cult, pictură pe mătase (suluri), sau pe zidurile templelor etc. ♢ (s. f.) limbă din familia de limbi sino-tibetane vorbită de chinezi. (< China + -ez)
chinezi s.m. (intl.) an de condamnare.
chinezi s.m. (intl.) an de condamnare.