chiorăituri, s.n. Chiorăială. [Var.: ghiorăít s.n.] – V. chiorăi.
s. chiorăială, chiorăitură. (~ul ma-țelor.)
s. n., pl. chiorăíturi/ghiorăíturi
chiorăituri, s.f. Chiorăială. [Pr.: -ră-i-. – Var.: ghiorăitúri s.f.] – Chiorăi + suf. -tură.
s. f. (sil. -ră-i-), g.-d. art. chiorăitúrii/ghiorăitúrii; pl. chiorăitúri/ghiorăitúri