chiúp (chiúpuri),
s.n. –
vas,
cupă. – Var. (înv.)
chiub, (
rar)
chiupă. Mr.
chiupe, megl.
chiup. Tc.
küp (Cihac, II, 564; Șeineanu, II, 117; Meyer 230; Lokotsch 1249); cf.
alb.
kjup, bg.
kjup, sb.
ćup. Cuvîntul tc. pare a fi în
legătură cu lat.
cuppa și der.
săi (cf. Marcel Cohen,
Bull. Soc. Linguist., XXVII, (1926-7), p. 91).