, cimitire, s.n. Teren (îngrădit) unde se îngroapă morții; țintirim – Din ngr. kimitírion, it. cimitero.
s. (rar) necropolă, (reg.) îngropelniță, margine, morminte (pl.), (Ban.) avlie, (prin Transilv.) comoară, (Ban.) morțărie, (prin Transilv.) pițigăi (pl.), (Ban., Transilv. și Olt.) progadie, (prin sudul Transilv.) stobor, (Transilv. și Maram.) temeteu, (Mold.) țintirim, (înv.) grobiște.
n. Loc special unde se îngroapă morții; țintirim. ~ul eroilor. ♢ ~ de mașini loc rezervat pentru depozitarea vehiculelor ieșite din uz. /<ngr. kimitírion, it. cimitero
s.n. – Teren unde se îngroapă morții. – Var. (înv.) chimitir, megl. chimitiriu. It. cimiterio, și înainte (sec. XVIII și mr.) din ngr. ϰοιμητήριον. Este cuvînt folosit în Munt. și Olt. (ALR, I, 3019.
expr. (glum.) 1. echipă alcătuită preponderent din sportivi aflați la sfârșitul carierei; echipă cu medie de vârstă ridicată. 2. instituție care angajează persoane destituite din funcții importante în alte instituții.