, ciobani, s.m. 1. Persoană care paște, păzește și îngrijește oile; păstor, păcurar. ♦ Proprietar de oi; baci. 2. Compus: ciobanul-cu-oile = numele unei constelații din emisfera boreală; lira. – Din tc. çoban.
s. oier, păstor, (înv. și reg.) păcurar, (Maram. și nordul Transilv.) oieș. (Un ~ cu o turmă de oi.)
m. Persoană care are în grijă oile; păstor; oier; ovicultor. ♢ Steaua ~ului a) luceafărul de seară; b) steaua polară. ~ul-cu-Oile denumire populară a constelației Lira; Oierul. [Sil. cio-ban] /<turc. çoban
s.m. – Păstor. – Mr. cioban, istr. țoban. Tc. çoban (Roesler 608; Șeineanu, II, 128; Miklosich, Türk, Elem., I, 278; Miklosich, Fremdw., 82; Berneker 159; Lokotsch 1921; Ronzevalle, 77); cf. ngr. τσοπάνης, τσοπάνος, alb. čoban, bg., sb. čoban(in), rut. čaban, pol. czaban, rus. čaban, mag. csobán(y). Cuvînt rar în dialecte. După Weigand, Jb., XVI, 222, intrat în rom. prin intermediul bg., ceea ce nu pare sigur; pentru motivele extinderii sale rom., cf. Caracostea, Mitt. Wien., 98. Pentru formele dialectale din ngr., cf. Höeg 127. Din rom. provin mag. csobán(y) (Edelspacher 12), și posibil rut. și pol. Der. ciobancă, s.f. (păstoriță); ciobăneasă (var. ciobăniță), s.f. (păstoriță); ciobănesc, adj. (de cioban); ciobănește, adv. (ca ciobanii); ciobănos, adj. (rustic, necioplit); ciobăni, vb. (a fi cioban); ciobănime, s.f. (mulțime de ciobani); ciobănie, s.f. (ocupația ciobanului).
, ciobani s.m. (peior.) 1. (deț.) deținut analfabet. 2. persoană necivilizată / grosolană.
(astron.) s. pr. m.
ciobănesc, vb. IV. Intranz. A fi cioban, a sluji ca cioban. ♦ Refl. A se face cioban. – Din cioban.
vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciobănésc, imperf. 3 sg. ciobăneá; conj. prez. 3 sg. și pl. ciobăneáscă
intranz. A practica ocupația de cioban; a fi cioban. 2. tranz. A face să se ciobănească. /Din cioban
(astron.) s. pr. f.
s. pr. m.
s. v. luceafărul, luceafărul de seară, steaua polară, venus.
s. v. punguliță, traista-ciobanului.