, ciocnituri, s.f. 1. Ciocnire (1). 2. Crăpătură, fisură produsă într-un obiect (în urma lovirii lui cu altul). – Ciocni + suf. -tură.
s. 1. ciocneală, ciocnet. (Se aud ~ de pahare.) 2. v. ciobitură. 3. v. spărtură.
s. f., g.-d. art. ciocnitúrii; pl. ciocnitúri
f. 1) v. A CIOCNI. 2) Urmă rămasă pe un obiect fragil în rezultatul unei ciocniri. /a (se) ciocni + suf. ~tură