ciocoi, s.m. 1. Termen de dispreț pentru un parvenit (mai ales la sate) din rândurile arendașilor, vătafilor etc.; ciocofleandură; p. ext. boier. 2. (Înv.) Fecior în casă, servitor angajat la un boier. – Et. nec.
ciocoiesc, vb. IV. Refl. 1. A deveni ciocoi1 (1), a-și însuși apucături de ciocoi1; p.ext. a se boieri. 2. Fig. (Rar) A fi slugarnic, a se linguși. – Din ciocoi1.
s. (peior.) ciocofleandură. (Boieri și ~.)
vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciocoiésc, imperf. 3 sg. ciocoiá; conj. prez. 3 sg. și pl. ciocoiáscă
m. înv. 1) peior. Persoană bogată, provenită din rândul arendașilor sau al vătafilor; boier parvenit. 2) Persoană slugarnică cu intenții de parvenire. /cioc + suf. ~oi