, ciomege, s.n. Băț mare și gros, adesea cu măciulie sau întărit cu fier la unul din capete; bâtă. ♦ Lovitură, bătaie dată cuiva cu un astfel de băț. – Din tc. çomak.
s. bâtă, măciucă, (pop.) toroipan, (reg.) ghioagă, jarchină, macă, moacă, otic, pătăchie, tămânjer, tăujer, tufan, tufă, (Mold., Bucov. și Transilv.) botă, (Mold.) ceatlău, (Olt.) colvă, (Ban.) crivac, (Olt.) dârjală, (Ban.) haidamac, (Olt. și Ban.) jilăvete, (Transilv. și Maram.) măcău, (Transilv., Maram. și Olt.) șuvei, (prin Bucov.) tașmău, (Mold.) toropală, (înv.) fuscel, fuște. (L-a izbit cu ~ul.)
n. 1) Băț lung și gros cu măciulie la unul dintre capete; bâtă; măciucă; ghioagă. 2) Lovitură dată cu un astfel de băț. /<turc. çomak
s.n. – 1. Băț mare și gros, bîtă. – 2. Lovitură dată cu bîta. – 3. Tăvălug de treierat. – 4. La cal, organ genital. – Mr. ciumag(ă), megl. ciămugà. Tc. çomak, çumak (Cihac, II, 566; Șeineanu, II, 131; Meyer 448; Lokotsch 438); cf. alb. tšomage, bg. çomak. – Der. ciomăgaș, s.m. (bătăuș); ciomăgeală, s.f. (bătaie cu ciomagul); ciomăgi, vb. (a bate, a cotonogi); ciomăgitor, adj. (care bate cu ciomagul); ciomăgos, adj. (noduros).