s.f. v. ciorchine.
s.f. – Tip de inflorescență, racem, grapă. – Var. ciorchin(e). De la cioc, cu suf. -ină, și cu infixul r ca în fișcă › frișcă, fîțîi › fîrțîi, etc., cf. ciochină, și it. ciocca „ciorchine.” Der. de la cerc (Pușcariu, Dacor., VI, 309-13; DAR), sau de la un lat. *circulina (Densusianu, GS, V, 173), este mai puțin probabilă. Cihac, II, 53, semnala deja o înrudire cu ciochină. – Der. ciorchinos, adj. (abundent, bogat în ciorchini).
ciorchini, s.m. Tip de inflorescență caracterizat prin dezvoltarea unui ax principal, de-a lungul căruia se înșiră numeroase ramificații cu flori; racem, grapă; grupare de fructe așezate în mod corespunzător cu inflorescența descrisă mai sus; spec. strugure. [Var.: ciorchínă s.f.] – Et. nec.
s. m., pl. ciorchíni
m. 1) Inflorescență cu flori grupate pe o axă centrală. ~ de vâzdoagă. 2) (mai ales la vița de vie) Grup de fructe dezvoltate dintr-o inflorescență; strugure. ~ de fragă. [Sil. cior-chi-] /<lat. circ[u]lină