, ciorovăiri, s.f. (Rar) Ciorovăială. – V. ciorovăi.
s. f., g.-d. art. ciorovăírii; pl. ciorovăíri
, ciorovăiesc, vb. IV. Refl. recipr. (Fam.) A se certa cu cineva pentru nimicuri și fără a-și spune cuvinte grele; a se ciondăni. – Et. nec.
vb. a se ciondăni, (reg.) a se vergela, (Mold.) a se ciorti, (fam.) a se cârâi, (fig.) a se clănțăni. (Se ~ și se împacă imediat.)
vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciorovăiésc, imperf. 3 sg. ciorovăiá; conj. prez. 3 sg. și pl. ciorovăiáscă
intranz. fam. A se certa ușor pentru lucruri mărunte; a se ciondăni; a se clănțăni. [Sil. -vă-i] /Orig. nec.