, círcul, vb. I. Intranz. 1. A fi în mișcare, a se deplasa; a umbla. ♦ (Despre vehicule) A se deplasa regulat, organizat (pe un traseu anumit și la anumite ore). 2. (Despre lichide, gaze) A fi în mișcare neîntreruptă (revenind mereu la punctul de plecare). 3. (Despre idei, știri, zvonuri etc.) A se transmite de la unul la altul, a se răspândi. 4. A întrebuința în mod curent; a avea valoare. Moneda aceasta nu mai circulă. – Din fr. circuler, lat. circulari.
vb. 1. a se deplasa, a (se) merge, a (se) umbla. (O arteră pe care ~ multe vehicule; ~ singur, neînsoțit.) 2. (FIZIOL.) a curge. (Sângele ~ prin vene.) 3. v. răspândi. 4. a se folosi, a se întrebuința, a se utiliza, a se uzita, (înv.) a se politici. (Aceste cuvinte ~ în mod curent.)
intranz. 1) (despre pietoni, vehicule etc.) A se mișca (continuu) într-un anumit sens; a se deplasa încolo sau încoace (pe căile de comunicație). 2) (despre gaze, aer, lichide etc.) A se mișca (continuu) într-un circuit; a se schimba în permanență prin mișcare. 3) (despre bani) A fi în uz; a trece din mână în mână. 4) (despre zvonuri, vorbe, informații etc.) A trece de la unul la altul; a deveni cunoscut unui cerc larg de persoane. /<fr. circuler, lat. circulari
vb. I. intr. 1. A se mișca, a se deplasa; a umbla; a fi în mișcare neîntreruptă, a curge într-un circuit. 2. (Despre zvonuri etc.) A se propaga, a se răspândi, a umbla din gură în gură. 3. A se întrebuința, a fi în uz. [P.i. círcul. / cf. fr. circuler, lat. circulare].
vb. intr. 1. a se mișca, a se deplasa; a umbla; a fi în mișcare neîntreruptă, a curge într-un circuit. 2. (despre zvonuri etc.) a se propaga, a se răspândi. 3. a fi în uz. (< fr. circuler, lat. circulari)
, -Ă, circulari, -e, adj., s.f. 1. Adj. În formă de cerc; care descrie un cerc. ♢ Ferăstrău circular (și substantivat, n.) = ferăstrău mecanic cu pânza în forma unui disc dințat, care taie învârtindu-se în jurul propriului ax. ♦ (Adverbial) De jur împrejur. 2. Adj., s.f. (Dispoziție, directivă, ordin de serviciu) care a fost trimis în scris, pentru a fi aplicat de cei în subordine. – Din fr. circulaire.
adj., adv. 1. adj. rotund, (rar) rond, (pop.) rotilat, rotocol, (reg.) rotocolit. (Un spațiu ~.) 2. adj. rotund, (livr.) orbicular. (Corpul descrie în spațiu o traiectorie ~.) 3. adj. rotativ. (Mișcare ~ a unui cilindru.) 4. adj. v. giratoriu. 5. adj. v. rotat. (Zbor ~ al unei păsări.) 6. adv. v. roată.
s. n., pl. circuláre
1) Care are formă de cerc sau a unei sfere. Un spațiu ~. 2) (despre mișcări) Care descrie un cerc; giratoriu; rotativ. Corpul descrie o mișcare ~ă. /<fr. circulaire, lat. circularis
adj. 1. În formă de cerc, care descrie un cerc. ♦ (Adv.) De jur împrejur. 2. (și s.f.) (Ordin, dispoziție) care se transmite în aceeași formă la mai multe instituții, persoane etc. // s.n. 1. Ferăstrău în formă de disc, care taie prin învârtire în jurul propriei sale axe. 2. (Teatru) Fundal care acoperă peretele din fundul scenei. [Cf. fr. circulaire, lat. circularis].
I. adj. în formă de cerc; care descrie un cerc. ♢ (adv.) de jur împrejur. II. s. f. ordin, dispoziție care se transmite în aceeași formă la mai multe instituții, persoane etc. III. s. n. 1. ferăstrău în formă de disc. 2. (teatru) fundal care acoperă peretele din fundul scenei. (< fr. circulaire, lat. circularis)
s. f., g.-d. art. circulárei; pl. circuláre
f. Dispoziție scrisă a unui organ superior, multiplicată și expediată organelor din subordine. /<fr. circulaire