, circumstanțe, s.f. Împrejurare (particulară) care însoțește o întâmplare, un fapt, o acțiune sau un fenomen; (la pl.) totalitatea unor condiții date. ♢ Loc. adj. și adv. De (sau pentru) circumstanță = (care se face, are loc) într-o anumită împrejurare, fără a fi valabil în mod obiectiv și general. – Din lat. circumstantia, fr. circonstance.
s. 1. v. situație. 2. v. împrejurare. 3. (la pl.) conjunctură, împrejurări (pl.), timpuri (pl.), vremuri (pl.). (~ele erau foarte grele.)
s. f., g.-d. art. circumstánței; pl. circumstánțe
f. 1) Concurs de împrejurări în care se produce un fenomen; junctură; context. A profita de ~e. ♢ ~e atenuante (sau agravante) împrejurări în care s-a comis o infracțiune și care, fiind luate în considerație, pot micșora sau, respectiv, mări vina și pedeapsa unui inculpat. De ~ numai pentru o anumită ocazie; de formă. 2) Eveniment particular. [G.-D. circumstanței] /<lat. circumstantia, fr. circonstance
s.f. Împrejurare, particularitate care însoțește un fapt. ♦ Ocazie, conjunctură (favorabilă sau nefavorabilă). ♢ De circumstanță = pentru o ocazie anumită; de formă, de ochii lumii. [< lat. circumstantia < circum – împrejur, stare – a ține, cf. fr. circonstance].
s. f. împrejurare în care are loc un fapt. ♢ ocazie, conjunctură. o de ~ = de formă, de ochii lumii. (< fr. circonstance, lat. circumstantia)