s. 1. v. balansare. 2. v. bălăbănire. 3. v. cutremurătură. 4. v. hurducătură. 5. v. clin-tire. 6. mișcare. (~ frunzelor.)
s. f., g.-d. art. clătinării; pl. clătinări
clátin, vb. I. 1. Tranz., refl. și intranz. A (se) mișca (puțin, lin) într-o parte și în alta; a (se) legăna; a (se) agita (usor). ♢ Expr. (Tranz.) A clătina capul (sau, intranz., din cap) = a-și mișca capul într-o parte și în alta în semn de mirare, de îndoială, de descurajare etc. 2. Refl. A șovăi în mers, în mișcare; a se împletici (din cauza slăbiciunii, a beției etc.). ♦ Fig. A fi într-o situație critică, nesigură. 3. Tranz. și refl. A (se) mișca din loc; a (se) urni, a (se) clinti, a (se) clăti. – Din clăti.
vb. 1. v. balansa. 2. a (se) mlădia. (Își ~ trupul.) 3. v. bălăbăni. 4. v. împletici. 5. v. cutremura. 6. v. zdruncina. 7. v. zgâlțâi. 8. (fig.) a zdruncina, a zgudui. (Mi-a ~ vechile convingeri.) 9. v. agita. 10. v. flutura. 11. v. clinti. 12. a (se) mișca, (înv. și pop.) a (se) muta. (Nu se ~ nici o frunză.)
intranz. 1) A se mișca ușor dintr-o parte în alta; a se legăna; a se agita; a se cumpăni; a se cutremura. 2) A merge cu pași nesiguri, împleticindu-se (de slăbiciune, de băutură etc.); a șovăi. 3) fig. A nu se putea hotărî; a sta în cumpănă; a șovăi; a ezita; a se foi. /v. a se clăti