definiția claii definiție dex

, clăi, s.f. Grămadă mare de fân, de snopi de cereale etc., de obicei în formă conică. ♦ Fig. Mulțime, îngrămădire dezordonată (de lucruri sau de ființe). ♢ Expr. Claie peste grămadă = unul peste altul, în dezordine, la întâmplare. – Din bg., scr. kladnja.

s. 1. v. căpiță. 2. (fig.) tufă. (O ~ de păr.)

s. f., art. cláia, g.-d. art. clăii; pl. clăi

f. 1) (din snopi de cereale, fân etc.) Grămadă mare și înaltă, clădită în formă conică; stog; căpiță. 2) fig. (din obiecte, ființe etc.) Grămadă mare în dezordine. ♢ ~ peste grămadă la întâmplare; în dezordine. [G.-D. clăii; Sil. cla-ie] /<bulg., sb. kladnja

s.f. – 1. Grămadă mare de fîn, de snopi de cereale. – 2. Mulțime, cantitate mare. – Var. (Trans de Sud.) clane. Sl. *klanja, în loc de kladnja (cf. sb., rut. kladnja), după cum se confirmă prin var. trans. (Cihac, II, 60; Wedkiewicz, Mitt. Vien., I, 287; DAR). Este un der. din sl. klasti, cf. clàdi; cf. și slov. claja „furaj, nutreț” (Miklosich, Lexicon, 188). – Der. (în)clăi, vb. (a face clăi).

expr. în dezordine, de-a valma.

clăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A face clăi. – Din claie.

vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clăiésc, imperf. 3 sg. clăiá; conj. prez. 3 sg. și pl. clăiáscă