definiția clanta definiție dex

expr. a vorbi mult / necontenit.

expr. a vorbi mult / necontenit.

(cu cineva) la clanță expr. a se certa (cu cineva).

, clanțe, s.f. 1. Mâner metalic montat la broasca ușii sau a porții, care prin apăsare, face să funcționeze mecanismul de închidere și de deschidere al acestora; clampă. 2. Fig. (Peior. și fam.) Gură. ♢ Expr. A(-i) da cu clanța = a vorbi mult, întruna (și despre lucruri mărunte). Rău (sau bun) de clanță, se spune despre un om care vorbește mult (și inutil) sau despre un om certăreț. A se lua (cu cineva) la clanță = a se certa (cu cineva). Ține-ți clanța! sau tacă-ți clanța! = nu mai vorbi! taci!; – Cf. clanț.

s. ivăr, încuietoare, (reg.) zimpirig, (Mold.) clampă, (Transilv.) clenci, (Ban.) clențaică, (prin Transilv.) rătez, (Ban.) șnală, (Transilv. și Olt.) verver. (~ la broasca ușii.)

s. v. gură.

s. f., g.-d. art. clánței; pl. clánțe

f. 1) Mâner care, prin apăsare, face să acționeze mecanismul de închidere/deschidere a ușii; clampă. 2) fig. depr. Organ al vorbirii; gură. ♢ Ține-ți ~a! taci! nu mai vorbi! [G.-D. clanței] /Din clanț