claustrez, vb. I. Refl. și tranz. (Livr.) A (se) închide într-o mănăstire sau a (se) izola într-un loc retras. [Pr.: cla-us-] – Din fr. claustrer.
claustrez, vb. I. Refl. și tranz. (Livr.) A (se) închide într-o mănăstire sau a (se) izola într-un loc retras. [Pr.: cla-us-] – Din fr. claustrer.
vb. (sil. cla-us-), ind. prez. 1 sg. claustréz, 3 sg. și pl. claustreáză
vb. (sil. cla-us-), ind. prez. 1 sg. claustréz, 3 sg. și pl. claustreáză
intranz. 1) (despre persoane) A se retrage într-o mănăstire. 2) fig. A se îndepărta de tumultul vieții, trăind în singurătate; a se retrage; a se închide; a se pustnici; a se izola. [Sil. cla-us-] /<fr. se claustrer
tranz. A face să se claustreze. [Sil. cla-us-] /<fr. claustrer
tranz. A face să se claustreze. [Sil. cla-us-] /<fr. claustrer
intranz. 1) (despre persoane) A se retrage într-o mănăstire. 2) fig. A se îndepărta de tumultul vieții, trăind în singurătate; a se retrage; a se închide; a se pustnici; a se izola. [Sil. cla-us-] /<fr. se claustrer
vb. I. refl., tr. (Rar) A (se) închide, a (se) izola într-o mănăstire sau în alt loc retras. [< fr. claustrer, cf. lat. claustrum – loc închis].
vb. I. refl., tr. (Rar) A (se) închide, a (se) izola într-o mănăstire sau în alt loc retras. [< fr. claustrer, cf. lat. claustrum – loc închis].