definiția clementei definiție dex

clemenți, -te, (Livr.) Indulgent, iertător, îndurător; blând, bun. – Din fr. clément, lat. clemens, -ntis.

adj. v. iertător, indulgent, îndu-rător, îngăduitor, milostiv.

≠ feroce

adj. m., pl. cleménți; f. sg. cleméntă, pl. cleménte

livr. Care ține de clemență; propriu clemenței. /<fr. clément, lat. clemens, ~ntis

adj. – Indulgent. Lat. clemens, fr. clément. – Der. clemență, s.f.; inclement, adj.

adj. (Rar) Iertător, indulgent, îndurător, milos, bun, blând. [< lat. clemens, cf. fr. clément, it. clemente].

adj. iertător, indulgent, îndurător, milos, bun. (< fr. clément, lat. clemens)

clemențe, s.f. (Livr.) Indulgență, iertare, îndurare; bunătate (a unui superior față de inferiorii săi). – Din lat. clementia, fr. clémence.

s. v. iertare, indulgență, îndu-rare, îngăduință, milostivire.

s. f., g.-d. art. cleménței; pl. cleménțe

f. livr. Atitudine plină de blândețe și de înțelegere. /<lat. clementia, fr. clémence

s.f. (Rar) Iertare, indulgență, îndurare, milă, bunătate, blândețe. [Cf. lat. clementia, it. clemenza].

s. f. iertare, indulgență, îndurare, milă, bunătate. (< fr. clémence, lat. clementia)

, clemențe s.f. (jur.) infractoare tânără, aflată la primul proces penal.