clenciuri, s.n. (Pop.) 1. Creangă pe ale cărei bifurcații tăiate parțial se pot agăța unele obiecte. 2. Fiecare dintre bifurcațiile coarnelor cerbului. 3. Fig. Pricină, motiv (de ceartă). ♦ Sens ascuns; tâlc, dedesubt. – Din bg. klinče.
n. pop. 1) Creangă pe ale cărei ramuri bifurcate se poate atârna ceva. 2) (la cerbi) Bifurcație a coarnelor. 3) Cârlig la ușă sau la fereastră. 4) fig. Motiv pentru ceartă. 5) Sens profund ascuns; tâlc; noimă. /<bulg. klințe
s.n. – 1. Creangă cu bifurcațiile tăiate parțial de care se pot agăța obiecte diverse. – 2. Bifurcație a coarnelor cerbului. – 3. Ciot de creangă. – 4. Mecanism cu clichet. – 5. Limbă de cataramă. – 6. Clanță de ușă. – 7. Încurcătură, tertip, dificultate. – Megl. clinci. Origine necunoscută, cu excepția faptului de a fi vorba de o creație din familia lui clanț. Cihac, II, 61, îl punea în legătură cu sl. ključĭ „cheie”; Capidan, Dacor., III, 1008, cu bg. klečka „așchie” și DAR presupune o contaminare a acestor cuvinte cu bg. klinče „cui de potcoavă”. – Der. clenciuros (var. înv. clincios), adj. (noduros). DAR pune în legătură cu clenci adj. înclincit (împerecheat; se spune despre cîini).