cloámbă (cloámbe),
s.f. –
1. Ramură,
creangă. –
2. Cîrlig,
cange. – Var.
cl(e)o(a)mbă, cl(e)o(a)pă. Probabil din
săs.
Klompen, germ.
Klumpen „
băț” (Drăganu, în
DAR; cf. Gáldi,
Dict., 192), ceea ce
ar explica uzul său restrîns la Trans.
Etimonul propus de Cihac, II, 63 și Scriban, din
rus.
klumba „
gazon”, este
incert, cuvîntul
rus.
fiind foarte recent,
probabil din engl.
clump. Pascu,
Etim., 47,
propune un lat. *
crumba din gr. ϰορύμβη, care nu se
potrivește nici acesta.
Poate să
existe vreo legătură, care din
punct de
vedere semantic pare
greu de
stabilit, cu sl.
klǪbo „
minge”. Cf. rut.
kljuba „cîrlig”,
ceh.
klubák „
cioc”, care se
află într-o
legătură nedeterminată cu
rom.
clobanț, s.n. (
cioc,
gură; cîrlig),
folosit în Bucov. și Trans., care pare a fi o
contaminare între cloambă și
clonț; tot
așa cum cluciumb (var.
cloci(u)mp), s.n. (
tulpină de
porumb;
suport de vîrtelniță), pare a fi
rezultatul contaminării între cloambă și
pociumb. – Der.
clombos, adj. (
rămuros).