, cloncăniri, s.f. Acțiunea de a cloncăni; strigăt caracteristic scos de unele păsări, mai ales de cloști. – V. cloncăni.
s. f., g.-d. art. cloncăníri; pl. cloncăníri
, pere. 3 cloncănește, vb. IV. Intranz. (Despre unele păsări, mai ales despre cloști) A scoate strigăte caracteristice speciei; a cloncăi. [Prez. ind. pers. 3 și: clóncăne] – Clonc + suf. -ăni.
, pere. 3 cloncănește, vb. IV. Intranz. (Despre unele păsări, mai ales despre cloști) A scoate strigăte caracteristice speciei; a cloncăi. [Prez. ind. pers. 3 și: clóncăne] – Clonc + suf. -ăni.
vb., ind. prez. 3 sg. cloncănéște/clóncăne, imperf. 3 sg. cloncăneá; conj. prez. 3 sg. și pl. cloncăneáscă/clóncăne
vb., ind. prez. 3 sg. cloncănéște/clóncăne, imperf. 3 sg. cloncăneá; conj. prez. 3 sg. și pl. cloncăneáscă/clóncăne
intranz. (despre cloști) A scoate sunete scurte și repetate; a face „clonc-clonc”. /clonc + suf. ~ăni
intranz. (despre cloști) A scoate sunete scurte și repetate; a face „clonc-clonc”. /clonc + suf. ~ăni
, cloncănesc v.t. a denunța.
, cloncănesc v.t. a denunța.