, cloruri, s.f. Sare a acidului clorhidric; combinație a clorului cu un element chimic sau cu o substanță organică. ♢ Clorură de sodiu = sare de bucătărie. Clorură mercurică = sublimat corosiv. Clorura mercuroasă = calomel. Clorură de var = substanță obținută prin introducerea de clor în varul stins și întrebuințată decolorant și dezinfectant. Clorură de vinil = compus organic gazos obținut prin clorurarea etilenei. Clorură de polivinil = produs macromolecular obținut prin polimerizarea clorurii de vinil, folosit ca material de construcție, la fabricarea pieii artificiale etc.; policlorură de vinil. – Din fr. chlorure.
s. (CHIM., FARM.) clorură de amoniu = (pop.) țipirig; clorură de etil v. chelen; clorură de metil = clormetan; clorură de metilen = diclormetan; clorură de polivinil = policlorură de vinil; clorură de poliviniliden = policlorură de viniliden; clorură de sodiu v. sare; clorură de viniliden = dicloretilenă; clorură mercurică v. sublimat corosiv; clorură mercuroasă v. calomel.
s. f. sare a acidului clorhidric, combinație a clorului cu un element chimic sau cu o substanță organică; clorid. o ~ de sodiu = sare de bucătărie. (< fr. chlorure)
, clorurii, s.f. (Fiziol.) Prezență a clorului în urină; cantitate de clor prezentă în urină. – Din fr. chlorurie.
s. f. prezență a clorurilor în urină. (< fr. chlorurie)