coabitări, s.f. (definitie/juridic">Jur.) Faptul de a coabita. [Pr.: co-a-] – V. coabita.
s. (JUR.) coabitație, conviețuire, trai. (~ lor a durat până la sfârșitul vieții.)
s. f. (sil. co-a-), g.-d. art. coabitării; pl. coabitări
s.f. Faptul de a coabita; conviețuire; coabitație. [< coabita].