cocuri, s.n. Pieptănătură femeiască cu părul strâns sau împletit și răsucit la ceafă sau în creștetul capului; conci. – Din fr. coque [de cheveux].
coci, s.m. Bacterie sferică, izolată sau grupată împreună cu altele în formă de lanț, de ciorchine etc. – Din fr. coccus.
coci, s.m. Bacterie sferică, izolată sau grupată împreună cu altele în formă de lanț, de ciorchine etc. – Din fr. coccus.
cocuri, s.n. Pieptănătură femeiască cu părul strâns sau împletit și răsucit la ceafă sau în creștetul capului; conci. – Din fr. coque [de cheveux].
s. (reg.) moțoc, (Mold.) conci, (Bucov.) cucui, (prin Ban. și Transilv.) pup. (Poartă un ~ în vârful capului.)
s. (reg.) moțoc, (Mold.) conci, (Bucov.) cucui, (prin Ban. și Transilv.) pup. (Poartă un ~ în vârful capului.)
(pieptănătură) s. n., pl. cócuri
(pieptănătură) s. n., pl. cócuri
n. Pieptănătură femeiască realizată prin strângerea și răsucirea părului la ceafă sau în creștetul capului. /<fr. coque
n. Pieptănătură femeiască realizată prin strângerea și răsucirea părului la ceafă sau în creștetul capului. /<fr. coque
m. mai ales la pl. Bacterie sferică sau ovală răspândită în sol, apă, aer, precum și în organisme. /<fr. coccus
m. mai ales la pl. Bacterie sferică sau ovală răspândită în sol, apă, aer, precum și în organisme. /<fr. coccus
s.m. Pasăre (Ardea nycticorax). – Var. coacă. Creație expresivă plecînd de la imitarea cîntecului acestei păsări. – Der. cocă, s.f. (cioară, Corvus monedula); cocăi, vb. (a cotcodăci găinile). Cf. cucăi.
s.n. – 1. Chiflă. – 2. Pieptănătură cu părul strîns la ceafă, conci. Formație expresivă. Cf. gr. ϰόϰϰος, lat. coccum (de unde mr. cocă „fruct” Pascu, I, 69, megl. cocă „cap”), alb. kok(jë) „cap”, sard. kokka „pîine rotundă”), sp. coco „larvă; mărgea din mătănii”, etc. Pentru mai multe ex., cf. DAR; Lacea, Dacor., II, 623; Iordan, BF, VI, 150); coacăză. Este mai puțin probabilă der. din fr. coque „coc” (Schuchardt, ZRPh., XXVI, 323; DAR). Cf. și REW 2009. Der. cocă, s.f. (cocoloș făcut din pîine; chiflă; aluat; păpușă; copil), cf. it. coccolo „copil”, cuvînt din limbajul copiilor, care circulă și în forma diftongată coacă; cocuță, s.f. (chiflă; copil); cocoli (var. gogoli), vb. (Olt., a frămînta aluatul pentru a face prăjituri; a răsfăța, a alinta; a răzgîia; a înfofoli), cu suf. expresiv -li (Graur, BL, IV, 92), cf. it. coccolarsi „a face nazuri”, Rovigo, cuculío „mîngîi”; cocoleală, s.f. (acțiunea de a frămînta aluat; acțiunea de a răsfăța); cocoloș, s.n. (bulgăre, boț; bilă, bulgăre, grunz; știulete de porumb; cucui) din cuvîntul anterior, cu suf. -oș; cocoloși, vb. (a mototoli, a face cocoloș; a răsfăța, a răzgîia; a înfofoli; a strînge, a stoarce; a strica o afacere; a trece sub tăcere un subiect), cf. mr. mi cuculescu „mă ghemuiesc”; cocoloșeală, s.f. (acțiunea vb. anterior); cocoașe, s.f. (gheb), pentru a cărui formație cf. gogoașe (mr. cucoașe „nucă”, cucoș „nuc”; după Pușcariu 390, din lat. *cocca); cocoșa, vb. (a încovoia; a curba; a deșela; a îmbătrîni); cocoșat, s.m. (care are cocoașă, ghebos), pentru a cărui răspîndire în Olt., Munt. și Dobr., cf. ALR, I, 41; cochiță, s.f. (boabă; bob; grăunte); cococ, s.n. (Trans., gaură; cuvînt care nu apare în dicționare cf. Enciclopedia romînă, III, 22); cocor, s.n. (bombare, umflătură, tumoare); cocoradă, s.f. (Trans., pesmet, prăjitură), a cărui formare pare a indica o contaminare cu paparadă. Corcoman, s.m. (în Trans. de Nord, coc caracteristic femeilor măritate), pus în legătură de DAR cu lat. *cocculus „melc”, pare a se explica mai bine plecînd de la coc, cu suf. -man cf. și colcovan, s.n. (Munt., grunz, bulgăre). Curculez, s.m. (gărgăriță, Calendra granaria), explicat de către Scriban pe baza lat. curculio, pare a fi o der. ca cea anterioară (cf. cocor „umflătură”), cu suf. -ez; bg. kokolëza, kukulëza (urechelniță) pare a proveni din rom. Cf. și cocon, cocîrlă, coclete, cocoța, cucui. Din rom. provin mag. kóka „moț, creastă” și iud. sp. koko „coc”. Coincidența lui a cocoșa „a deșela” cu rus. kokošiti „a asasina” (din rut. kokoš „a asasina”, cf. Vasmer 594), pare cauzală.
s.n. – 1. Chiflă. – 2. Pieptănătură cu părul strîns la ceafă, conci. Formație expresivă. Cf. gr. ϰόϰϰος, lat. coccum (de unde mr. cocă „fruct” Pascu, I, 69, megl. cocă „cap”), alb. kok(jë) „cap”, sard. kokka „pîine rotundă”), sp. coco „larvă; mărgea din mătănii”, etc. Pentru mai multe ex., cf. DAR; Lacea, Dacor., II, 623; Iordan, BF, VI, 150); coacăză. Este mai puțin probabilă der. din fr. coque „coc” (Schuchardt, ZRPh., XXVI, 323; DAR). Cf. și REW 2009. Der. cocă, s.f. (cocoloș făcut din pîine; chiflă; aluat; păpușă; copil), cf. it. coccolo „copil”, cuvînt din limbajul copiilor, care circulă și în forma diftongată coacă; cocuță, s.f. (chiflă; copil); cocoli (var. gogoli), vb. (Olt., a frămînta aluatul pentru a face prăjituri; a răsfăța, a alinta; a răzgîia; a înfofoli), cu suf. expresiv -li (Graur, BL, IV, 92), cf. it. coccolarsi „a face nazuri”, Rovigo, cuculío „mîngîi”; cocoleală, s.f. (acțiunea de a frămînta aluat; acțiunea de a răsfăța); cocoloș, s.n. (bulgăre, boț; bilă, bulgăre, grunz; știulete de porumb; cucui) din cuvîntul anterior, cu suf. -oș; cocoloși, vb. (a mototoli, a face cocoloș; a răsfăța, a răzgîia; a înfofoli; a strînge, a stoarce; a strica o afacere; a trece sub tăcere un subiect), cf. mr. mi cuculescu „mă ghemuiesc”; cocoloșeală, s.f. (acțiunea vb. anterior); cocoașe, s.f. (gheb), pentru a cărui formație cf. gogoașe (mr. cucoașe „nucă”, cucoș „nuc”; după Pușcariu 390, din lat. *cocca); cocoșa, vb. (a încovoia; a curba; a deșela; a îmbătrîni); cocoșat, s.m. (care are cocoașă, ghebos), pentru a cărui răspîndire în Olt., Munt. și Dobr., cf. ALR, I, 41; cochiță, s.f. (boabă; bob; grăunte); cococ, s.n. (Trans., gaură; cuvînt care nu apare în dicționare cf. Enciclopedia romînă, III, 22); cocor, s.n. (bombare, umflătură, tumoare); cocoradă, s.f. (Trans., pesmet, prăjitură), a cărui formare pare a indica o contaminare cu paparadă. Corcoman, s.m. (în Trans. de Nord, coc caracteristic femeilor măritate), pus în legătură de DAR cu lat. *cocculus „melc”, pare a se explica mai bine plecînd de la coc, cu suf. -man cf. și colcovan, s.n. (Munt., grunz, bulgăre). Curculez, s.m. (gărgăriță, Calendra granaria), explicat de către Scriban pe baza lat. curculio, pare a fi o der. ca cea anterioară (cf. cocor „umflătură”), cu suf. -ez; bg. kokolëza, kukulëza (urechelniță) pare a proveni din rom. Cf. și cocon, cocîrlă, coclete, cocoța, cucui. Din rom. provin mag. kóka „moț, creastă” și iud. sp. koko „coc”. Coincidența lui a cocoșa „a deșela” cu rus. kokošiti „a asasina” (din rut. kokoš „a asasina”, cf. Vasmer 594), pare cauzală.
s.m. Pasăre (Ardea nycticorax). – Var. coacă. Creație expresivă plecînd de la imitarea cîntecului acestei păsări. – Der. cocă, s.f. (cioară, Corvus monedula); cocăi, vb. (a cotcodăci găinile). Cf. cucăi.
s.n. Pieptănătură femeiască, cu părul strâns sau împletit și adunat pe ceafă sau în creștetul capului. [Pl. -curi. / < fr. coque].
s.n. Pieptănătură femeiască, cu părul strâns sau împletit și adunat pe ceafă sau în creștetul capului. [Pl. -curi. / < fr. coque].
s. n. pieptănătură femeiască cu părul strâns sau împletit și adunat pe ceafă, ori în creștetul capului. (< fr. coque)
s. n. pieptănătură femeiască cu părul strâns sau împletit și adunat pe ceafă, ori în creștetul capului. (< fr. coque)
, coc, vb. III. 1. Tranz. A supune un aliment la acțiunea căldurii (în cuptor) spre a-l face bun de mâncat. ♢ Expr. A-i coace (cuiva) turta sau a i-o coace = a încerca să-i facă rău (cuiva); a-i întinde (cuiva) o cursă. ♦ Refl. (Despre alimente) A deveni bun de mâncat prin acțiunea căldurii (din cuptor). 2. Refl. (Despre fructe, semințe) A ajunge la maturitate sub acțiunea căldurii soarelui; a deveni bun de mâncat; (despre plante) a ajunge să aibă sămânța formată, maturizată. ♦ Tranz. (Despre soare sau căldură) A face ca fructele, plantele etc. să ajungă la maturitate, să fie bune de mâncat, să dea sămânță. ♦ Fig. (Despre oameni) A ajunge la maturitate, a se forma (din punct de vedere intelectual, al felului de a fi etc.); a se maturiza. 3. Refl. Fig. (Despre ființe) A se încinge, a se înăbuși de căldură. 4. Tranz. Fig. A pune ceva la cale cu intenții răuvoitoare; a urzi. 5. (Despre bube și inflamații, p. ext. despre părți ale corpului) A face puroi. – Din lat. pop. cocere (= coquere).
vb. 1. a se încinge, a se înfierbânta. (Se ~ stând lângă sobă.) 2. a fierbe, a opări. (~ firele de tort.) 3. (MED.) a colecta. (Buba începe să ~.)
vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coc, 1 pl. coácem, imperf. 3 sg. coceá, perf. s. 1 sg. copséi, 1 pl. coápserăm; conj. prez. 3 sg. și pl. coácă; imper. 2 sg. coáce; ger. cocând; part. copt
intranz. 1) (despre plante, fructe, semințe) A ajunge la maturitate (devenind bun pentru recoltare). 2) fig. (despre persoane) A ajunge în faza de dezvoltare completă; a deveni matur; a se maturiza. 3) (despre ființe) A se înfierbânta tare (de căldură). /<lat. cocere
tranz. 1) (alimente) A prepara prin supunere la acțiunea unei temperaturi înalte (în cuptor). ~ plăcinte. ~ mere. 2) fig. (acțiuni dușmănoase) A întreprinde pe ascuns; a pune la cale în taină; a urzi; a țese; a unelti. ♢ A-i ~ cuiva turta a încerca să-i facă cuiva pe neașteptate un rău. 2. intranz. (despre răni, abcese) A face puroi; a colecta. /<lat. cocere
vb. III. În gastronomie, mod de a prepara un aliment prin expunere la radiații calorice într-un cuptor (electric, cu gaz, cu convecție, la rotisor, cu microunde), în urma căreia acesta apare acoperit de o crustă (excepție la microunde); în limbaj comun se aplică, mai ales, la alimentele făcute din aluat: a coace pâine, prăjituri, cozonac etc.; anumite alimente se pot coace și în sau sub cenușă (cartofi, castane).
vb. – 1. A supune un aliment la acțiunea căldurii. – 2. A găti înăbușit. – 3. A fierbe puțin. – 4. A opări, a pîrli. – 5. A arde, a prelucra prin foc (cărămizi, porțelan etc.). – 6. Despre fructe și plante, a ajunge la maturitate. – 7. Despre inflamații, a face puroi. – 8. A deveni matur, chibzuit. – 9. A albi lîna cu cenușă. – 10. A urzi, a pune la cale, mai ales planuri de răzbunare. – 11. Despre lemn, a se încinge. – Mr., megl. coc, cops, istr. coc. Lat. cŏcĕre, forma populară de la cŏquĕre (Pușcariu 390; Candrea-Dens., 370; REW 2212; DAR), cf. it. cu(o)cere, prov., port. cozer, fr. cuire, sp. cocer. Sensul „a ajunge la maturitate” apare în unele dialecte it., cf. calabr. cottu „matur”. – Der. cocător, s.m. (ajutor de brutar); cocător, s.n. (cuptor pentru copt pîine de casă); copt, s.n. (maturitate; acțiunea de a coace); cocăt, s.n. (zăduf, dogoare); cocări, vb. (a coace); cocărit, s.n. (dijmă de porumb); răscoace (var. înv. scoace), vb. (a arde, a face puroi, o inflamație), format cu pref. răs- (după Candrea-Dens., 372-3, din lat. *excocere și *re-excocere); răscopt, adj. (Arg., ramolit, decrepit); necopt, (crud, verde; imatur). Cf. coptură, cuptor.