cochetez, vb. I. Intranz. A căuta să placă, să atragă atenția, interesul, simpatia unei persoane (de sex opus) printr-un mod de comportare atrăgător; a schimba cu cineva vorbe curtenitoare. – Din fr. coqueter.
vb., ind. prez. 1 sg. cochetéz, 3 sg. și pl. cocheteáză
vb. I. intr. (Fam.) A încerca, a căuta să fie pe placul unei persoane de sex opus. ♦ (Fig.) A încerca sau a arăta relații de prietenie sau de alianță cu cineva; a flirta. [< fr. coqueter].
cochetării, s.f. Purtare, atitudine, mod de a se îmbraca (atrăgător) prin care o persoană caută să placă (altei persoane de sex opus). – Din fr. coquetterie.
s. f., art. cochetăría, g.-d. art. cochetăríei; pl. cochetăríi, art. cochetăríile
f. 1) Comportament cochet. 2) Dorința de a plăcea prin originalitatea exteriorului și a comportării. [Art. cochetăria; G.-D. cochetăriei; Sil. -ri-e] /<fr. coquetterie
s.f. Purtare inspirată de dorința de a plăcea unei persoane de sex opus. [Gen. -iei. / cf. fr. coquetterie].