, cocóț, vb. I. Tranz. și refl. A (se) urca pe ceva, a (se) așeza pe un loc mai ridicat. ♦ Fig. A promova într-un post sau la o situație nemeritată. [Prez. ind. și: cocoțez] – Et. nec.
, cocóț, vb. I. Tranz. și refl. A (se) urca pe ceva, a (se) așeza pe un loc mai ridicat. ♦ Fig. A promova într-un post sau la o situație nemeritată. [Prez. ind. și: cocoțez] – Et. nec.
intranz. 1) A se urca pe un loc (mai) înalt. 2) A avansa într-un post sau la o situație fără a merita. /Orig. nec.
intranz. 1) A se urca pe un loc (mai) înalt. 2) A avansa într-un post sau la o situație fără a merita. /Orig. nec.
vb. – A se urca, a se așeza pe un loc mai ridicat. – Var. cucuța, gogoța. Probabil der. de la rădăcina expresivă coc, cf. cucă „culme, vîrf”, cucuia „a se urca” (Pușcariu 424). Este puțin probabilă legătura cu cocoș pe care o propun Cihac, II, 67 și Tiktin. După Giuglea, Dacor., I, 495, din lat. cucutium; mai tîrziu, Giuglea, Dacor., IV, 1554, a propus un lat. *concaptiāre, de asemenea dificil.
vb. – A se urca, a se așeza pe un loc mai ridicat. – Var. cucuța, gogoța. Probabil der. de la rădăcina expresivă coc, cf. cucă „culme, vîrf”, cucuia „a se urca” (Pușcariu 424). Este puțin probabilă legătura cu cocoș pe care o propun Cihac, II, 67 și Tiktin. După Giuglea, Dacor., I, 495, din lat. cucutium; mai tîrziu, Giuglea, Dacor., IV, 1554, a propus un lat. *concaptiāre, de asemenea dificil.