, colăcari, s.m. (Pop.) Fiecare dintre flăcăii care însoțesc (călare) alaiul nunții și care rostesc la masă orația de nuntă. [Var. colăcér s.m.] – Colac + suf. -ar.
s. (reg.) brudaș, chemător, conăcar, crainic, pocânzeu, vătășel, vestitor, vornic, vornicel. (ĩi însoțesc pe ginere la nunțile țărănești.)
m. pop. Persoană din alaiul de nuntă care duce colacii nașilor sau spune orația tradițională. /colac + suf. ~ar
, colăcăresc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A rosti orația de nuntà (în calitate de colăcar). – Din colăcar.
vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. colăcărésc, imperf. 3 sg. colăcăreá; conj. prez. 3 sg. și pl. colăcăreáscă
s. f., art. colăcăría, g.-d. art. colăcăríei; pl. colăcăríi, art. colăcăríile